Merişoare

Merişoare

Sânt fructele arbustului pitic Vaccinium vitis-idaea L. (Merişor), asemanator cu Afinul, care creşte în zone montane, la altitudini de peste 1300 m; are frunze permanent verzi şi acoperă solul ca un covor. Florile sânt campanulate, albe sau roşietice.

Fructele de Merişor este o baca sferică, la început albă, apoi roşie, lucitoare, comestibilă, cu gust amărui, datorită conţinutului în arbutină. Merişoarele conţin zaharuri (4-7%), acizi citric, malic, benzoic (circa 2%), provitamina A, vitaminele B1, B2, C, etc., tanin, vaccinin(un glucozid), săruri minerale, etc. Ele se consumă proaspete sau prelucrate sub formă de suc, compot, gem şi ceaiuri.
În scopuri terapeutice se folosesc frunzele, fructele şi mugurii de Merişor.

Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi lizează uraţii. Merişorul este principala specie pomicolă ale cărei extracte (din fructe, frunze, muguri) lizează (dizolvă, netezesc) uraţii.

Frunzele de Merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este maxim; se usucă la umbră,în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamină C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici, etc.). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele – ca şi fructele – au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor lizează uraţii, aşa cum s-a arătat.

Pe traiectul căilor urinare, arbutozida şi metilarbutozida din infuzia din frunze de Merişor se dedublează în hidrochinonă şi, respectiv, metil-hidrochinonă, care alături de flavonide, imprimă infuziei acţiune diuretică şi dezinfectantă a căilor urinare. Totodată, frunzele de Merişor au acţiune antiinflamatorie, astringentă (datorită taninului), precum şi o slabă acţiune antidiabetică.

Decoctul din frunze de Merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente (catar vezical, cistite, pielite, uretrite). Datorită conţinutului în tanin, acest decoct se poate folosi şi în tratamentul diareii şi hemoragiilor. Se recomandă, de asemenea, în gută, reumatism, litiaza urinară urică, etc.

Prepararea decoctului se face prin extracţie dublă: peste două linguriţe de frunze de mărunţite se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră pentru macerare la rece; după aceea lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se toarnă 100 ml apă clocotită şi se fierb 15 minute. Vasul se ia apoi de pe foc şi după 10 min. i se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide. Se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml şi se îndulceşte cu zahăr. Din acest decoct se ia câte o lingură la intervale de 3-4 ore. Decoctului preparat ca mai sus, i se poate adăuga şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.

Decoctul din frunze de Merişor (30 g), flori de Albăstrele (10 g) şi Lemn dulce (10 g). Se pune o lingură din acest amestec într-un vas cu 250 ml apă clocotită, se fierbe 10 minute, apoi se lasă să se răcească, se strecoară, se îndulceşte şi se ia ca diuretic câte o lingură de supă înaintea fiecărei mese principale. Pentru a mări acţiunea dezinfectantă a acestui ceai şi a creşte alcalinitatea urinii, se recomandă să se ia concomitent şi bicarbonat de sodiu. Acest decoct este contraindicat în timpul sarcinii.

În tratamentul infecţiilor urinare se mai folosesc tinctura din frunze de Merişor şi maceratul de glicerină din muguri de Merişor.

Sursa: "Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică", de Mihăescu Grigore, 1992